Dorin Buda, directorul Aeroportului Internațional Baia Mare, a declarat presei locale că odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare ce se vor încheia la finele anului curent, în planurile de dezvoltare a aeroportului se vor regăsi și posibilitatea de a opera zboruri externe cu operatori low-cost, destinațiile vizate fiind orașele Londra și Roma, însă nu sunt excluse și altele.
Conform declarațiilor aceluiași oficial, cursele Baia Mare – București vor fi operate din nou de TAROM după ce lucrările de pe aeroport vor lua sfârșit. Frecvența acestor zboruri va fi de două zboruri pe zi.
„Tarom îşi va relua cursele regulate din şi înspre Baia Mare, imediat ce terminăm lucrările de modernizare. Mai avem de autorizat împreună cu ROMATSA echipamentele de dirijare la sol şi în aer, acestea fiind în proprietatea lor, iar apoi ne pregătim de pasul doi – aducerea companiilor low-cost.
Suntem în fază avansată de discuţii cu mai mulţi operatori aerieni low-cost şi cred că, imediat după redeschiderea aeroportului, acum închis pentru modernizare, să avem şi curse externe către cel puţin două oraşe europene.
În urma tatonărilor, dar şi a unor evaluări pe mişcarea de pasageri de pe alte aeroporturi interne, Londra şi Roma par a fi posibile rute care ar putea fi operate din Baia Mare, însă ar putea fi şi alte destinaţii”, a declarat Dorin Buda, directorul Aeroportului Internațional Baia Mare, citat de Agerpres.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.