Rute aeriene
Rută nouă: București – Kavala (Grecia) cu Ryanair din 6 iunie 2020
În vara anului viitor operatorul low-cost irlandez va inaugura o nouă rută cu plecare din București. Zborurile dintre capitala noastră și Kavala, Grecia, vor fi operate din 6 iunie 2020.
Frecvența de operare a acestei rute este redusă, Ryanair oferind un singur zbor pe săptămână, în fiecare sâmbătă, din București către orașul grecesc situat la nord de Thasos.
Orarul de operare:
FR7050: București (OTP) 14:10 – 15:20 Kavala (KVA);
FR7051: Kavala (KVA) 15:45 – 16:55 București (OTP).
Zborurile vor avea o durată de o oră și vor fi operate cu aeronave și echipaje bazate la București. Biletele pentru aceste zboruri sunt deja disponibile pe siteul Ryanair.
Kavala este a treia destinație din Grecia către care Ryanair zboară din București, după Atena și Chania. La fel ca ruta București – Chania, și București – Kavala va fi operată doar în sezonul de vară.
