Compania low-cost a anunțat vineri lansarea a două rute noi din București și Suceava care vor fi operate începând cu sezonul de vară al anului 2020.
Prima rută anunțată a fost Suceava – Viena. Aceasta va debuta în 3 iulie 2020 și va fi operată cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în fiecare zi de luni și vineri.
Biletele pentru ruta Suceva – Viena sunt deja disponibile pentru rezervare pe siteul Wizz Air. De la Suceava Wizz Air mai operează zboruri către Memmingen, Bologna, Bergamo și Roma Ciampino.
A doua rută anunțată de Wizz Air din România este București – Sankt Petersburg. Această rută va fi operată din luna iulie a acestui an. În prezent nicio altă companie aeriană nu operează zboruri fără escală între cele două orașe.
Lansarea acestei rute vine ca o completare pentru o altă veste bună în ceea ce privește regimul vizelor pentru Rusia. Începând cu luna octombrie 2019, cetățenii români au posibilitatea să călătorească în Sankt Petersburg și regiunea Leningrad fără a avea nevoie de viză.
Sankt Petersburg devine astfel al doilea oraș din Rusia unde românii pot zbura direct. În momentul de față doar Aeroflot oferă zboruri directe spre Moscova.
Biletele pentru această rută nu sunt încă disponibile pentru rezervare.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.