Solar Impulse II a încheiat cu succes zborul transatlantic

Săptămâna trecută a fost încheiat cu succes primul zbor transatlantic non-stop din istorie operat cu o aeronavă ce a funcționat exclusiv pe bază de energie solară. La manșă s-a aflat pilotul elvețian Bertrand Piccard, care pe parcursul zborului a avut doar scurte reprize de somn.

A fost o realizare incredibilă rezultată ca parte a unei încercări de a zbura în jurul lumii, călătorie ce a început în Abu Dhabi în luna martie. Aparatul de zbor Solar Impulse II va opri în 12 locații, timp în care va acoperi 22.000 de mile (35.400 kilometri) într-un interval de peste 25 de zile de zbor.

După mai multe săptămâni de pregătiri, Solar Impulse II a plecat din New York la data de 20 iunie 2016 și a aterizat joi, 23 iunie 2016, în Spania (Sevilia), zburând fără oprire pentru a finaliza și penultima provocare a călătoriei.

Aeronava în sine reprezintă o performanță inginerească: au fost asamblate mai mult de 17.000 de celule solare, aripile măsoară 72 de metri, ceea ce le face mai mari decât cele de pe un Boeing 747, iar designul din fibră de carbon face ca aeronava să nu cântărească mai mult de 2,3 tone, mai puțin de 1% din greutatea unui Airbus A380.

Un zbor de succes depinde de gestionarea energiei cât mai bine posibil. În timpul zilei energia trebuia să fie stocată în baterii, ca energie electrică, iar altitudinea, ca energie potențială, pentru a permite un zbor perpetuu. În timpul zilei, avionul urca încet, pentru a ajunge la o altitudine cuprinsă între 18.000 (5,5 km) și 28,000 ft (8,5 km), iar spre sfârșitul zilei cobora încet spre 5,000 ft (1,5 km). Apoi, era stabilizat să rămână în zbor orizontal la altitudinea de 5,000 ft, până la urcarea lentă ce urma să înceapă la scurt timp după răsăritul soarelui.

O serie de posibile destinații au fost planificate pentru acest zbor: Paris, Le Bourget, Toulouse, Sevilia, Joao Paulo II și Rabat. Sevilla a fost în cele din urmă aleasă ca cea mai bună destinație, bazată în primul rând pe condițiile meteorologice. De asemenea, s-a mai luat în calcul pentru alegerea Seviliei ca destinație și numărul mare de controlori de trafic aerian activi pe segmentul New York – Sevilia.

Pentru a asigura separarea și siguranța acestui zbor cu orice alt tip de aeronave comerciale, au fost create rezerve și rute complexe ale spațiului aerian.

Viteza maximă a aparatului de zbor nu a depășit 100 km/ oră.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Despre aplicația „Layover with a Local” by KLM

Articolul următor

Wizz Air a transportat 6.000.000 pasageri din/ către Cluj-Napoca

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share