Știri
Îmi place

Statuie „Bust de dac” în aeroportul Otopeni

13 septembrie 2017
2307 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 1 minute
Statuie „Bust de dac” în aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a organizat, miercuri, 13 septembrie, ora 11:00, evenimentul de dezvelire a „Bustului de nobil dac”, opera sculptorului Ioan Bolocan, expusă pe culoarul de legătură dintre terminalele „Sosiri” și „Plecări”.

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC), cu scopul de a aduce în atenţia pasagerilor care tranzitează Aeroportul valori ale culturii dacice, evenimentul bucurându-se de prezența unor personalități cu expertiză în problematica originii poporului român.

Bogdan Mîndrescu, Director General al Companiei Naționale Aeroporturi București, a subliniat importanța inițiativei prin prisma necesității unei promovări mai accentuate a simbolurilor istorice în vederea păstrării identității noastre naționale, declarând: „Sunt onorat să putem continua seria evenimentelor de acest tip în cadrul instituției pe care o coordonez, Aeroportul Henri Coandă București fiind un cadru propice pentru promovarea valorilor culturale românești, având o deschidere de anvergură spre publicul larg prin specificul activității sale.

Citește și  Noul aeroport Daxing din Beijing va fi alocat operatorilor din alianța SkyTeam

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Gabriel Bobon

Fondator al siteului BoardingPass.ro; Pasionat de internet, călătorii, aviația comercială, fotografie, fan Apple. A zburat cu cele mai mari avioane comerciale, Airbus A380 (Lufthansa), Boeing 747-8I (Lufthansa), Boeing 777 (Air France și Emirates), Boeing 787 (LATAM, Air France și LOT), Boeing 767 (Delta) și Airbus A350-900 (Finnair). Îi poți urmări istoricul zborurilor pe JetItUP.com.

663 postări
45 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *