Cu aproximativ 281 de companii aeriene membre, IATA reprezintă în prezent aproximativ 83% din aviația civilă globală. Peste 10% din numărul total al membrilor sunt transportatori low cost (LCC) sau transportatori „hibrizi”.
Un studiu recent realizat de IATA arată că modelele de afaceri ale companiilor aeriene continuă să evolueze pentru a se adapta pieței dinamice. Cele 50 de companii aeriene care au contribuit la sondaj reprezintă 83% din totalul locurilor globale oferite de companiile low-cost. Numărul companiilor aeriene care au contribuit la sondaj variază de la o regiune la alta, însă în ceea ce privește numărul de locuri (seats), datele esantionate sunt după cum urmează: Europa 92%, Orientul Mijlociu 85%, America 80%, Asia Pacific 77%, iar pentru Africa datele nu au fost primite.
LCC-urile au jucat un rol major în extinderea și dezvoltarea extraordinară a aviației, reprezentând acum 26% din locurile globale (global seats). Un mediu concurențial provocator a încurajat multe LCC-uri pure să exploreze noi modalități de a-și dezvolta afacerea, rezultând un spectru de modele de afaceri care distrug distincția inițială LCC / FSC.
Unele dintre companiile aeriene intervievate sunt relativ recente pe piețe, adoptând încă de la început unul dintre „noile” modele de afaceri. Esențial este faptul că un număr de companii aeriene mai durabile au evoluat pe parcursul istoriei lor, adaptându-și modelul de afaceri la schimbările de pe piață. Nu există o cale comună de dezvoltare; unele LCC-uri originale au evoluat în ULCCs sau Hibrizi, sau, în cazuri rare, chiar FSC-uri. Evoluția piețelor a determinat FSC să adopte multe practici de eficientizare a costurilor, specifice LCC-uri, iar LCC-urile descoperă ideea de a oferi pachete personalizate.. Pentru a se diferenția, transportatorii hibrizi își concentrează strategia asupra furnizării de ”valoare” clienților care se bazează pe practicile de afaceri oferite de FSC. Serviciile anciliare sunt o parte esențială a fiecărei companii aeriene, indiferent de modelul de afaceri al companiei aeriene.
În altă ordine, adoptarea unui sistem global de distribuție pare a fi o strategie pe care majoritatea companiilor aeriene o au în comun, indiferent de modelul de afaceri sau de piață.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.