TAROM a vândut cele două Airbusuri A310

După ce au stat la sol mai bine de un an și jumătate, cele două Airbusuri A310 TAROM au fost în sfârșit vândute.

Din informațiile pe care le avem avioanele vor pleca de la București în luna iunie către Armenia. YR-LCA, primul A310 recepționat de TAROM este acum în hangar pentru verificări. Între timp acesta a primit o nouă înmmatriculare – EK-31001.

Al doilea A310, YR-LCB, va intra și el în hangar pentru verificări înainte de a părăsi România.

Cele două avioane au fost recepționate de TAROM în luna decembrie a anului 1992 și retrase din serviciul comercial în lunile septembrie și octombrie ale anului 2016.

În acest moment nu știm detalii financiare despre această vânzare și nici dacă cele două avioane vor fi convertite în aeronave cargo sau vor zbura în continuare în configurația actuală.



⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
8
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Pe lângă rutele deja anunțate, TAROM o să mai opereze din București către Baku, Tbilisi, Odesa, Erevan și din Constanța către Satu Mare

Articolul următor

Singapore Airlines va zbura din nou pe ruta Singapore – Newark – cel mai lung zbor din lume

Articole similare

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
8
Share