Urmărește-ne

TAROM reia din 3 iulie zborurile dintre București și Cairo

  1. BoardingPass.ro
  2. Știri
  3. TAROM reia din 3 iulie zborurile dintre București și Cairo
Foto: T. Jerkson

Știri

TAROM reia din 3 iulie zborurile dintre București și Cairo

Compania TAROM va relua de la începutul lunii iulie zborurile comerciale regulate dintre București și capitala Egiptului.

Reprezentantul companiei TAROM în Egipt a confirmat oficial reluarea zborurilor dintre București și Cairo din 3 iulie.

Zborurile de pe această rută vor fi operate cu o frecvență de trei zboruri pe săptămână, în zilele de miercuri, vineri și duminică.

Egiptul nu se află încă pe lista țărilor din zona verde, așadar pasagerii care sosesc în România din această țară vor fi obligați să între în izolare timp de 14 zile.

Cu toate acestea, până la reluarea zborurilor dintre cele două capitale, autoritățile române ar putea include Egiptul în lista țărilor din zona verde, următoarea actualizare a listei urmând să aibă loc în 29 iunie.

TAROM este singura companie aeriană care zboară regulat pe această rută.

Ai avut un zbor anulat sau întârziat?
SOLICITĂ ACUM DESPĂGUBIRI DE PÂNĂ LA 600 DE EURO!
AirHelp get compensation
Click pentru a comenta

Vrei să zici ceva?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Suntem și pe…

Urmărește BoardingPass.ro pe Facebook     Urmărește BoardingPass.ro pe Instagram     Urmărește BoardingPass.ro pe Twitter     Urmărește BoardingPass.ro pe LinkedIn     Urmărește BoardingPass.ro pe RSS
Publicitate

Articole populare

Publicitate
Mergi sus