Avionul care opera sâmbătă, 1 ianuarie 2022, zborul LOT LO645 pe ruta Varșovia – București s-a întors după o jumătate de oră de zbor în capitala Poloniei.
Embraerul E175 înmatriculat SP-LIM care a decolat în după-amiaza primei zile din 2022 din capitala Poloniei spre București s-a întors în Varșovia la doar jumătate de oră de la decolare.
Avionul companiei poloneze a decolat la ora 15:01 din Varșovia, iar 30 de minute mai târziu, în timp ce se aflau în spațiul aerian ucrainean, piloții au decis să se întoarcă spre Varșovia.
Motivul din spatele acestei decizii ne este necunoscut, însă datele înregistrare de FlightRadar24 indică o scădere a vitezei de zbor cu câteva minute înainte ca avionul să se întoarcă spre Polonia, așadar ar putea fi vorba despre o problemă tehnică.
Avionul companiei poloneze a aterizat în Varșovia la 50 de minute după ce piloții au decis să revină pe aeroportul Chopin din Varșovia.
Din informațiile obținute de BoardingPass, LOT va trimite sâmbătă seară spre București un alt avion.
Un Embraer E195 înmatriculat SP-LNN va ajunge în capitala României la ora locală 19:40, cu o întârziere de aproximativ două ore și jumătate.
Numărul pasagerilor aflați la bordul avionului care s-a întors în Varșovia este necunoscut.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.