Avionul care opera în 9 martie 2022 zborul Wizz Air dintre Iași și Basel a aterizat în capitala Ungariei din cauza unei probleme tehnice.
La scurt timp după ce a decolat din Iași, Airbusul A320 Wizz Air care opera zborul W68711 spre Basel a intrat în zonă de așteptare deasupra orașului Vatra Dornei.
20 de minute mai târziu, piloții au informat controlorii de trafic aerian despre decizia de a zbura mai departe spre Budapesta din cauza unei probleme tehnice.
Ulterior, avionul companiei low-cost, înmatriculat HA-LYB, a aterizat în capitala Ungariei la ora locală 10:05 (11:05 ora României), la o oră și 20 de minute după decolarea din Iași.
Cel mai probabil pasagerii vor fi mutați într-un alt avion al companiei Wizz Air care-i va transporta mai departe spre Basel.
Zborul de retur, W68722 Basel – Iași, va fi întârziat aproximativ două ore.



⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.