A treia asociație de piloți se opune autorizării Wizz Air de a zbura în SUA

Airbus A321neo Wizz Air

Asociația americană Allied Pilots Association care reprezintă peste 15 mii de piloți americani solicită autorităților americane neacordarea permisiunii companiei Wizz Air de a zbura în SUA.

Petiția asociației a fost transmisă la o zi după ce am scris în exclusivitate despre solicitările altor două asociații de piloți americane înaintate autorităților de la Washington, DC prin care cer să nu acorde companiei Wizz Air certificatul de transportator străin.

Acest certificat i-ar permite companiei low-cost maghiare să zboare între Uniunea Europeană și Statele Unite.

Allied Pilots Association, reprezentantul exclusiv al piloților American Airlines în temeiul Railway Labor Act, depune acest răspuns în opoziție cu cererea Transportatorului (Wizz Air, n.r.) de eliberare a unui permis de transportator străin, având în vedere istoricul anti-sindical al Transportatorului, standardele de muncă slabe și discutabile, cultura siguranței, impactul pe care l-ar avea permisul său de transport străin asupra concurenței și problemele legate de accesul și protecția consumatorilor. Departamentul Transporturilor ar trebui să respingă cererea în forma sa actuală”, informează asociația.

În justificarea asociației Allied Pilots Association sunt exemplificate numeroasele cazuri de concedieri abuzive dar și declarațiile oficiale făcute de CEO-ul companiei low-cost cu privire la refuzul de a recunoaște sindicatele.

La fel ca și în justificările asociațiilor Air Line Pilots Association (ALPA) și Southwest Airlines Pilots Association (SWAPA), detalii AICI, Alliance Pilots Association amintește în cele 18 pagini ale documentului intrat în posesia BoardingPass și concedierea abuzivă din 2014 a 19 angajați români ai Wizz Air după ce aceștia au format un sindicat.

Compania low-cost a solicitat în 18 ianuarie 2022 Departamentului Transporturilor al SUA permisiunea de a zbura în Statele Unite.

Conform solicitării, Wizz Air intenționează să opereze zboruri cargo din Europa spre SUA cu Airbusul A330F deținut de Guvernul de la Budapesta.

Acesta nu este singurul caz în care comportamentul Wizz Air cu privire la sindicate îi afectează operațiunile.

În 2021 compania low-cost s-a retras de pe piața norvegiană la doar câteva luni după debutul a peste 10 rute interne, detalii AICI.

Câteva luni mai târziu, în februarie 2022, un fond de pensii danez a declarat că își vinde acțiunile deținute la Wizz Air din același motiv.



⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
17
distribuiri
un comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare
Total
17
Share