Aeroportul Internațional Maramureș, trafic spectaculos în 2019

Foto: BoardingPass

Aeroportul din Baia Mare și-a reluat activitatea operațională după o pauză de aproape trei ani, în vara anului 2018, dar primele curse de pasageri au fost introduse de abia în luna septembrie a acelui an.

Compania națională TAROM a operat două zboruri pe săptămână între Baia Mare și București, în cele trei luni ale anului 2018.

👋🏻 BoardingPass.ro e pe LinkedIn, ne poți urmări și acolo.

Anul 2019 a adus o mărire a numărului de frecvențe pe ruta internă Baia Mare – București, TAROM operând 9 curse pe săptămână, iar din luna iunie 2019 până la sfârșitul lunii septembrie 2019, companiile TAROM, Blue Air și Atlas Global au operat săptămânal zboruri charter spre Antalya.

Ca fapt divers, ziua de 1 iunie 2019 va rămâne o dată de referință în istoria aeroportului băimărean ca fiind prima dată când o aeronavă destinată zborurilor scurt și mediu curier a aterizat și decolat în condiții de maximă siguranță de pe aeroportul din Baia Mare.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a finalizării lucrărilor de modernizare a infrastructurii aeroportuare, respectiv reconstrucția pistei de decolare/aterizare, lungimea acesteia crescând de la 1.800 de metri la 2.150 de metri, iar lățimea, de la 30 de metri la 45 de metri.

În cursul anului 2019 pe aeroportul din Baia Mare au avut loc 916 mișcări de aeronave, o creștere imensă față de 2018 când au fost doar 112 aterizări și decolări.

Și numărul pasagerilor care au tranzitat aeroportul din Baia Mare a crescut impresionant: peste 40.000 de pasageri în 2019 față de 2.621 în anul precedent. Dintre aceștia, 16.457 au fost pasageri pe cursele externe (charter) și 23.659 pe cursele interne.

Aeroportul băimărean țintește rezultate la fel de bune și în 2020, iar planurile de dezvoltare ale aeroportului continuă și în acest an.

Pe lângă cele trei zboruri charter săptămânale spre Antalya, o nouă cursă va fi operată din Baia Mare spre Hurghada, Egipt.

Compania Al Masria va opera această rută din data de 10 iunie 2020 până în data de 30 septembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii și după această dată. Frecvența de operare va fi de un zbor pe săptămână.

Aeroportul Internațional Maramureș continuă negocierile cu companiile aeriene interesate să opereze curse externe regulate spre destinațiile cele mai solicitate de maramureșenii plecați în străinătate, respectiv destinații din Italia, Spania, Franța și Marea Britanie.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

O secțiune a gardului aeroportului Otopeni e ruptă însă conducerea își cumpără telefoane

Articolul următor

LOT Polish Airlines achiziționează compania aeriană Condor

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share