Air Berlin pregătește o serie de mutări importante, mutări care ar trebui să reducă pierderile pe care le raportează an de an. Probabil cea mai drastică măsură este cea de a-și restrânge activitățile și cedarea unei părți din flotă concurentului.
Începând cu anul viitor, al doilea cel mai mare operator aerian din Germania va transfera până la 40 de aeronave Airbus A320 rivalului Lufthansa. De asemenea aproximativ 1200 de angajați vor fi concediați.
Air Berlin, membru al alianței Oneworld, este deținut în proporție de 30% de Etihad Airways și a raportat pierderi în ultimii ani. Se pare că investitorul arab a decis să ia măsuri în această privință.
Destinațiile de vacanță vor fi printre rutele afectate de această restrângere de activități, însă dacă vor apărea efecte pozitive pe rutele scurt-curier cu trafic business pe care se va baza operatorul, rutele de vancanță vor fi mai puțin afectate.
În curând, Air Belin va oferi și Business Class pe rutele scurt-curier și de asemenea se va focusa în principal pe zborurile cu randament ridicat al traficului business, în special pe zborurile operate din și către cele două mari huburi, Berlin și Dusseldorf. După cedarea celor până la 40 de aeronave către Lufthansa, flota operatorului va mai număra încă 75 avioane, atât pentru zboruri scurte, mediu și lung-curier. Media de vârstă a flotei Air Berlin este de 8.1 ani, iar cea a aeronavelor Airbus A320 care vor fi preluate de Lufthansa este de numai 7.5 ani.
Aeronavele care vor fi preluate de Lufthansa de la Air Berlin vor fi alăturate flotei subsidiarei sale low-cost, Eurowings, iar joi v-am anunțat că administrația operatorului Lufthansa a dat undă verde pentru preluarea completă a operatorului Brussels Airlines. Toate aceste mutări luate de Lufthansa au ca scop consolidarea operatorului low-cost Eurowings în lupta cu deja mai-marii operatori low-cost Easyjet, Ryanair și Wizzair. Mai multe detalii despre înțelegerea pentru preluarea companiei Brussels Airlines regăsiți în acest articol.
În urmă cu câteva săptămâni am zburat de la București la Berlin și retur cu Air Berlin, o recenzie completă a zborului cu acest operator puteți să citiți aici. Vă reamintim de asemenea că Air Berlin operează 2 zboruri pe zi de la București către capitala Germaniei.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.