Air Canada nu are în plan reluarea zborurilor spre București

Air Canada nu are în plan reluarea zborurilor comerciale regulate dintre Montreal și Toronto și capitala României.

Compania canadiană a operat zboruri sezonale din Montreal și Toronto spre București în vară anilor 2018 și 2019, însă rutele au fost suspendate în 2020 din cauza pandemiei.

Și în sezonul de vară al anului 2021 Air Canada a anulat cele două rute dintre Canada și România. Decizia a fost luată după ce timp de câteva săptămâni zborurile au fost disponibile pentru rezervare.

Același lucru s-a întâmplat și cu zborurile companiei canadiene dintre Montreal și Toronto și București planificate pentru sezonul de vară al anului 2022.

În a doua jumătate a anului trecut compania a pus la vânzare bilete pe acele două rute, iar acestea urmau să fie operate de la începutul lunii iunie 2022.

Dar la cinci luni după punerea la vânzare a biletelor, ambele rute au fost eliminate din sistemul de rezervări, detalii AICI.

Contactată de BoardingPass, compania canadiană a confirmat că zborurile spre București nu vor fi reluate în viitorul apropiat.

În acest moment, Air Canada nu intenționează să reia zborurile către București. Cu toate acestea, evaluăm continuu oportunitățile din piață, deoarece expansiunea internațională rămâne o prioritate pentru compania noastră”, a declarat un purtător de cuvânt al Air Canada pentru BoardingPass.

În 2018 și 2019 Air Canada Rouge, parte a Air Canada, a fost singura companie aeriană care a operat zboruri comerciale regulate lung-curier spre și dinspre țara noastră.

În primul an de operare Air Canada Rouge zburase de două ori pe săptămână pe fiecare dintre cele două rute: Montreal – București și Toronto – București.

Un an mai târziu, în vara anului 2019, compania a crescut frecvența de operare a celor două rute de la două la trei zboruri pe săptămână pe fiecare rută.

Referitor la cerere, Air Canada nu a dorit să furnizeze date despre factorul de încărcare a zborurilor operate în 2018 și 2019 către și dinspre București și nici despre numărul de pasageri transportați.

Însă, potrivit Institutului Național de Statistică, în 2017 au intrat în România 92 de mii de canadieni dar în 2018 numărul acestora a scăzut la 62 de mii.

În 2019 numărul canadienilor intrați în țara noastră a înregistrat o creștere, de la 62 de mii în 2018 la 66 de mii în 2019.

Cu toate acestea, cel mai probabil doar o mică parte dintre aceștia au zburat cu Air Canada pe cele două rute directe operate din Montreal și Toronto spre București.



⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
4
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Numărul zborurilor întârziate spre/dinspre București e în continuare mare

Articolul următor

HiSky suspendă zborurile dintre Satu Mare și Paris în octombrie 2022

Articole similare

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
4
Share