Air Serbia va continua să închirieze un avion de la AirConnect (România) cel puțin până la finele lunii octombrie 2023.
Cele două companii aeriene au început colaborarea la jumătatea lunii ianuarie și, așa cum relatam la vremea respectivă, aceasta urma să se încheie la sfârșitul lunii martie 2023.
Însă, contractul dintre Air Serbia și AirConnect ar fi fost prelungit, în sistemul de rezervări al companiei sârbe regăsindu-se acum zboruri operate de compania românească și în sezonul de vară al acestui an.
Astfel, compania aeriană românească AirConnect va opera zboruri pentru Air Serbia din Belgrad pe mai multe rute regionale, inclusiv spre București, cu un avion de tip ATR 72-600 până la finalul lunii octombrie 2023.
Din 20 martie 2023, avionul cu care compania românească va zbura pentru Air Serbia este cel înmatriculat YR-ACB. Acest ATR 72-600 nu a fost revopsit încă în schema companiei AirConnect.
În prezent AirConnect are în flotă două ATR-uri 72-600, înmatriculate YR-ACA și YR-ACB, însă doar cel cu care zboară pentru compania sârbă este este actualmente activ.
Dar situația se va schimba la finalul lunii martie 2023, deoarece compania românească va începe operarea propriilor sale rute regulate din București spre mai multe aeroporturi din țara noastră.
De asemenea, aceasta va mai opera zboruri din București și Cluj Napoca spre Budapesta, iar în sezonul estival va zbura din București spre Dubrovnik, detalii aici, și din Constanța spre Cluj Napoca, Oradea, Suceava și Timișoara.
Potrivit unei prezentări oficiale, AirConnect ar trebui să aibă în flotă în 2023 patru ATR-uri 72-600 și, în acest an, estimează că va transporta aproximativ 131 de mii de pasageri.
Pe lângă aceasta, Dan Air (fostă Just Us Air) este o altă companie aeriană din țara noastră care operează zboruri regulate pentru compania aeriană Air Serbia.
În ceea ce privește compania AirConnect, înainte de a începe să opereze zboruri pentru Air Serbia, aceasta a zburat timp de câteva luni în Italia pentru AeroItalia.
AirConnect a fost fondată în 2021 și a obținut Certificatul de Operator Aerian în România în vara anului 2022, detalii aici.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.