AtlasGlobal renunță la ruta Cluj-Napoca – Istanbul, ultimul zbor: 28 Octombrie

În luna Iulie a acestui an vă anunțam că operatorul turc AtlasGlobal va lega Transilvania cu orașul Istanbul din Turcia.

După ce inaugurarea rutei a fost amânată cu câteva zile, din cauza atacurilor teroriste care au vizat Istanbulul, AtlasGlobal a inaugurat într-un final zborurile către Turcia. Din păcate, din cauza problemelor cu care se confruntă Turcia, se pare că operatorul nu a reușit să atragă suficienți clienți care să zboare între Cluj-Napoca și Istanbul, iar conform forumului fly-ra.com aflăm că această rută este deja scoasă din programul de iarnă al companiei aeriene.

Ultimul zbor operat de AtlasGlobal între cele două orașe va fi pe data de 28 Octombrie 2016, după această dată nu mai există bilete în vânzare. Încă nu este sigur dacă zborurile vor fi reluate în programul de vară 2017.

Prețurile practicate pentru un zbor dus-întors se situau în jurul sumei de 100$, mai mult sau mai puțin, și zborurile au fost operate cu aeronave Airbus A319 și A320.

Conform unor date prezentate același forum, mai sus amintit, am observat că factorul de încărcare al zborurilor era foarte scăzut, de exemplu în data de 8 August au zburat de la Istanbul la Cluj-Napoca numai 43 de pasageri (Loading Factor: 27%), iar la retur, de la Cluj-Napoca au decolat 65 de pasageri, LF-ul cursei fiind de 40% – zborurile fiind operate cu Airbus A320.

De menționat este că atât Turkish Airlines cât și TAROM și-au anunțat intenția de a opera zboruri pe această rută, însă se pare că doar AtlasGlobal și-a dus planurile până la capăt, rămâne de văzut cine va relua zborurile pe această rută în vara anului viitor.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

RUTĂ NOUĂ: București – Chișinău cu Air Moldova

Articolul următor

Etihad Airways devine a noua companie aeriană certificată cu 5* Skytrax (VIDEO)

Articole similare

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share