Cele mai lungi 10 zboruri din lume (2018)

După cum știți, avioanele devin tot mai performante din punct de vedere al poluării și consumului de carburant și au o autonomie tot mai mare, însă singurul lucru care nu este îmbunătățit este confortul din Economy. Scaunele din această clasă de călătorie devin tot mai incomode din cauza dorinței operatorilor aerieni de a înghesui cât mai mulți pasageri într-un avion. Cu toate acestea observăm un trend al operatorilor aerieni de a deschide rute din ce în ce mai lungi, iar în loc să ne bucure parcă mai mult ne întristează.

În 2018 Qatar Airways, Qantas și Emirates domină topul operatorilor care efectuează cele mai lungi zboruri din lume, după cum puteți observa și în lista de mai jos.

Qatar Airways operează în prezent cel mai lung zbor din lume între Auckland, Noua Zeelandă și Doha, Qatar. Zborul este operat cu un Boeing 777-200LR (Longer Range) și poate dura până la 18 ore și 20 de minute, în funcție de condițiile meteo. De asemenea, Singapore Airlines intenținează să reia zborurile dintre Singapore și New York, însă în acest moment nu există mai multe date concrete, așadar până la reluarea acestor zboruri operatorul din Qatar își va menține locul pe podium.

Un nou record de zbor va fi înregistrat în luna Martie a acestui an când Qantas va oferi lumii primul zbor non-stop, programat în mod regulat, între Europa și Australia. Zborul care va străbate distanța de 9008 mile dintre Londra și Perth va fi operat de un Boeing 787-9 Dreamliner.

10. Emirates: Dubai – Los Angeles cu Airbus A380 – 8321 mile;
9. Etihad: Abu Dhabi – Los Angeles cu Boeing 777-200LR – 8372 mile;
8. Delta: Johannesburg – Atlanta cu Boeing 777-200LR – 8439 mile;
7. Singapore și United: San Francisco – Singapore cu Airbus A350-900 respectiv Boeing 787-9 Dreamliner – 8446 mile;
6. Qantas: Dallas – Sydney cu Airbus A380 – 8574 miles;

5. United: Houston – Sydney cu Boeing 787-9 Dreamliner – 8596 mile;
4. United: Los Angeles – Singapore cu Boeing 787-9 Dreamliner – 8770 mile;
3. Emirates: Auckland – Dubai cu Airbus A380 – 8818 mile;
2. Qantas: London – Perth (din Martie) cu Boeing 787-9 Dreamliner – 9008 mile;
1. Qatar: Auckland – Doha cu Boeing 777-200LR – 9025 mile.

Pe lângă zborurile din această listă, de departe, cel mai lung zbor direct, însă cu un stop tehnic, este zborul NZ2 (și returul NZ1) operat de Air New Zealand între Aukland și Londra, cu stop intermediar la Los Angeles. Distanța totală a rutei Aukland – Los Angeles – Londra este de 11960 mile.

În trecut aceste zboruri nu erau posibile din cauza autonomiei reduse a aeronavelor, însă odată cu noile tehnologii aduse de Boeing și Airbus, în principal, avioanele au o autonomie tot mai mare. În curând Airbus va livra primele aeronave A350-900ULR (Ultra Long Range) către Cathay Pacific și Singapore Airlines, așadar este posibil ca odată cu aceste livrări să apară modificări în topul pe care vi l-am prezentat mai sus.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Urmărește BoardingPass.ro și pe Google News



Total
0
distribuiri
un comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Cocorul din brandingul Lufthansa împlinește 100 de ani, așadar în curând vom vedea noul livery și schimbări în identitatea vizuală

Articolul următor

Air Moldova semnează un acord de colaborare codeshare cu Turkish Airlines

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share