Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova a decis să revoce Certificatul de Operator Aerian (AOC) al Air Moldova.
Certificatul de Operator Aerian (AOC) al companiei Air Moldova a fost revocat marți, 20 februarie 2023, de Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova la propunerea Comisiei de Certificare.
Comisia de Certificare întrunită în ședință, a constatat că până în prezent compania aeriană Air Moldova, aflat în proces de restructurare accelerată de mai bine de jumătate de an, nu a prezentat nici o dovadă care confirmă înlăturarea neconformităților în termenul stabilit.
Aceasta nu deține nici un avion operațional și nu întrunește cerințele minime pentru deținerea unui Certificat de Operator Aerian, iar acestea sunt motivele care au stat la baza revocării certificatului.
Anterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat temporar Certificatul de Operator Aerian, pentru o perioadă de șase luni, acordând termen maxim prevăzut de Codul Aerian, pentru identificarea unui avion care ar putea fi utilizat în transporturile aeriene și să fie inclus în Certificatul de Operator Aerian.
La expirarea perioadei de șase luni, în conformitate cu prevederile Codului Aerian, din cauza lipsei a cel puțin unui avion ce ar deține un certificat de navigabilitate valabil, revocarea Certificatului a fost inevitabilă, informează Autoritatea din Republica Moldova.
Autoritatea Aeronautică Civilă afirmă că a dat dovadă de deschidere, invitând de fiecare data la ședințele comisiei, reprezentanții companiei Air Moldova, invitații care nu au fost onorate.
Revocarea certificatului prevede că Air Moldova nu mai are statut de operator aerian, fiind privată de dreptul de a opera zboruri comerciale (operațiuni de transport aerian comercial).
Air Moldova va fi notificată oficial despre revocarea Certificatului de Operator Aerian de către Autoritatea Aeronautică Civilă.
Ulterior, în cazul în care Air Moldova va dori să reia zborurile, aceasta poate iniția un nou proces de certificare, în vederea obținerii Certificatului de Operator Aerian, în conformitate cu reglementările naționale.
Air Moldova a suspendat „temporar” toate zborurile comerciale în după-amiaza zilei de 21 aprilie 2023, detalii aici, însă zborurile nu au mai fost reluate până în prezent.
Câteva săptămâni mai târziu, compania a solicitat în instanță cererea de aprobare a restructurării accelerate a companiei, aceasta fiind un plan de acțiuni ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor, detalii aici.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.