Compania TAROM anunță un nou plan de restructurare

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM va desfășura, începând de astăzi, 30 iulie 2021, etapa fazei de implementare a măsurii de restructurare a personalului, acțiune care a fost demarată în luna februarie a acestui an și care reprezintă o componentă esențială a planului de redresare a TAROM.

În cadrul măsurii de restructurare a personalului a fost elaborată și aprobată o nouă organigramă care corespunde volumului de activitate curent și estimat pentru anii următori, fiind concepută pentru a reduce costurile și a asigura o distribuire eficientă a activităților la nivelul companiei.

Advertisements

Această măsură afectează un număr de 241 de posturi din structura curentă.

Astfel, este necesară inițierea măsurii privind concedierea colectivă, cu respectarea procedurilor legale, în perioada imediat următoare fiind planificate consultări cu partenerii sociali.

Angajații vizați de concedierea colectivă vor fi departajați pe baza unor criterii transparente, echitabile, comunicate tuturor celor implicați, evaluările acestora fiind organizate cu furnizori externi.

În egală măsură, TAROM va derula toate demersurile prevăzute de reglementările în vigoare pentru a minimiza impactul programului de concediere colectivă, urmând a fi demarat un nou program de plecări voluntare. De asemenea, pentru ocuparea posturilor vacante disponibile vor avea loc concursuri interne, care vor fi anunțate tuturor celor interesați, conform procedurilor aplicabile.

Citește și  Țiriac Air își mărește flota cu un avion Cessna 208B Grand Caravan EX

Măsura de restructurare a personalului face parte dintr-un plan complex de măsuri definite cu scopul de a redresa compania. Acest plan a fost notificat, pe 28 mai 2021, către Comisia Europeană în vederea obținerii unui ajutor de stat pentru restructurare.

Competiția comercială acerbă în domeniul aviatic ne impune menținerea unui standard ridicat al siguranței și serviciilor pe care le oferim pasagerilor.

În acest sens, TAROM le mulțumește tuturor angajaților săi, apreciind profesionalismul și dăruirea de care aceștia au dat dovadă, mai ales în ultima perioadă, o perioada care s-a dovedit a fi extrem de dificila pentru întreaga industrie aviatică globală.

Advertisements
Total
11
distribuiri
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare
Total
11
Share