În această dimineață, în jurul orei 11:10 ora locală, pe aeroportul din Manchester era pregătită decolarea unei aeronave care aparține operatorului român Carpatair care urma să efectueze un zbor charter către București.
La bordul aeronavei se aflau 49 de pasageri, conducerea clubului Manchester City, sponsori și jurnaliști, iar cu câteva minute înainte de decolare echipajul de bord a anunțat pasagerii să părăsească aeronava urgent, după ce s-a simțit miros de fum în cabină.
This is our flight to Bucharest, now surrounded by fire trucks. #mcfc pic.twitter.com/t9G1PYVT3P
— Stuart Brennan (@StuBrennanMEN) August 15, 2016
La scurt timp, în jurul aeronavei Fokker 100 s-au deplasat 4 autospeciale de pompieri, însă conform presei engleze, intervenția acestora nu a fost necesară, fiind doar o problemă tehnică la sistemul de aer condiționat.
După ce au fost efectuate verificări asupra aeronavei, în jurul orei locale 11:30, cei 49 de pasageri au fost îmbarcați din nou în aceeași aeronavă, conform tehnicienilor aceasta fiind sigură pentru a efectua zboruri în continuare.
We are now re boarding the plane. It was an air conditioning fault, we're told the plane is perfectly safe. #mcfc
— Stuart Brennan (@StuBrennanMEN) August 15, 2016
Puteți urmări în timp real zborul V32422 pe FlightRadar24.com.
Aeronava Fokker100 înmatriculată YR-FZA care are o vechime de peste 24 de ani aparține operatorului român Carpatair, cu sediul la Timișoara, și a avut primul zbor în data de 6 mai 1992, câteva zile mai târziu a întrat în serviciul comercial al operatorului American Airlines, pe urmă, după aproape 12 ani, în luna martie a anului 2002 a fost vândută operatorului Jetsgo din Canada.
La finalul lunii decembrie a anului 2005 a intrat în flota Air Moldova, pe urmă a fost achiziționată de Carpatair în anul 2010. 3 ani mai târziu, aeronava s-a întors la Air Moldova, îar în 2015 Carpatair a achiziționat-o înapoi de la operatorul moldovean.
Acest avion este propulsat de două motoare RR Tay 650-15 și oferă 105 locuri, toate la clasa Economy.
De menționat este faptul că jucătorii clubului Manchester City și antrenorul nu se aflau la bordul acestei aeronave, aceștia au sosit ieri la București pentru meciul de calificare în Champions League, meci susținut mâine contra echipei Steaua București (FCSB).
Foto: @StuBrennanMEN
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.