Actualizare (10 decembrie ora 20:30): Karpaten Turism a pus la vânzare pachetele de vacanță care includ zbor fără escală din București spre Punta Cana și retur și cazare.
Turoperatorul va organiza zboruri charter din București spre Punta Cana cu un Airbus A330 al GullivAir (Bulgaria) în 28 ianuarie, 4, 11, 18, 25 februarie și 4 și 11 martie 2021.
_____________
Karpaten Turism va opera opera din ianuarie 2021 zboruri charter fără escală din București spre Punta Cana, Republica Dominicană.
Turoperatorul român va opera din 29 ianuarie 2021 cel puțin șapte zboruri charter din București spre orașul Punta Cana din Republica Dominicană însă cu siguranță vor exista și altele dacă cererea este mare.
Pachetele de vacanță pentru această destinație care includ zborurile și cazarea vor fi puse la vânzare pe siteul Karpaten Turism în zilele ce urmează.
Orarul zborurilor:
TJJ901: București (OTP) 23:55 – 07:00(+1) Punta Cana (PUJ);
TJJ902: Punta Cana (PUJ) 22:00 – 17:00(+1) București (OTP).
Pe lângă noul charter spre Punta Cana, Karpaten Turism a suplimentat și numărul zborurilor pe care le va opera din București către Maldive cu încă cinci, ajungând astfel la un total de opt zboruri charter.
Charterele dintre București și Maldive vor fi operate cu plecare din București în 26 și 27 decembrie 2020, 2, 8, 14, 20 și 26 ianuarie 2021 și 1 februarie 2021.
Zborurile dintre București și Punta Cana și Maldive vor fi operate de compania bulgară GullivAir cu Airbusuri A330.
În prezent GullivAir deține un singur Airbus A330 însă în zilele ce urmează îl va recepționa și pe al doilea.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.