Ministrul Transporturilor: management privat la TAROM și alte companii de stat

Avioane TAROM / Foto: BoardingPass

Ministerul Transporturilor intenționează să recruteze management profesionist pentru TAROM și alte companii de stat din subordinea sa.

Într-un interviu acordat Gândul, Ministrul Transporturilor afirmă că „săptămâna viitoare este gata licitația pentru selecția firmei care va face partea de recrutare pentru toate companiile și voi aplica la toate companiile din coordonarea Ministerului Transporturilor această guvernanță corporativă”.

Oficialul declară că la această licitație s-ar fi înscris „patru-cinci companii” specializate în domeniul recrutării de personal.

Potrivit Ministrului, viitorul Consiliul de Administrație al TAROM ar urma să fie recrutat de o companie specializată și va avea un mandat de patru ani.

Selecția va fi făcută „pe proceduri transparente, nu pe cât de repede se ajunge cu CV la un ministru”, declară actualul Ministru al Transporturilor.

Oficialul reiterează faptul că aceasta „e singura variantă pentru a salva compania națională TAROM”, companie care a raportat pierderi în ultimii 14 ani și se află, potrivit oficialului, într-o situație financiară „critică”.

În prezent, directorul general al companiei aeriene de stat și membrii Consiliului său de Administrație au fost numiți pe filieră politică de ani de zile.

De asemenea, aceștia au mandate interimare pe o perioadă de patru luni cu posibilitatea de a fi prelungite cu alte două luni.

În majoritatea cazurilor, fie că e vorba de directorul general sau de membrii Consiliului de Administrație, aceștia nu aveau experiență în aviație ci erau doar clientelă fidelă partidelor politice din care făcea parte Ministrul Transporturilor.

Din cauza instabilității generată de aceste situații, actualul Ministru al Transporturilor afirmă că nu poate fi aplicat „niciun plan de management, oricât ar fi de extraordinar acel manager”.

Cu toate acestea, oficialul nu a înaintat alte termene referitoare la aceste schimbări, însă, în septembrie 2021, Ministerul Transporturilor a mai organizat o licitație identică dedicată TAROM-ului.

În acea lună, potrivit datelor din SEAP găsite de BoardingPass, Pluri Consultants România SRL a câștigat licitația pentru „Servicii de recrutare si selecție a candidaților, de către un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, pentru selectarea membrilor în consiliul de administrație al Societății ”Compania Națională de Transporturi Aeriene Romane TAROM” SA – 7 Membri”.

Contractul respectiv a avut o valoare de 6.839 de lei, dar este neclar dacă Pluri Consultants România SRL a recrutat sau nu membrii pentru Consiliul de Administrație al TAROM.

În lunile care au urmat după această licitație au fost făcute schimbări în Consiliul de Administrație al companiei aeriene, însă au fost numiți în funcție, din nou, doar foști politicieni sau personaje apropiate partidelor de guvernământ.

Tot atunci, mai mulți membri ai Consiliului de Administrație care au avut experiență de management în sectorul privat au fost înlocuiți în octombrie 2021 cu clientelă politică.

În toamna anului 2012 Ministerul Transporturilor a mai recrutat din mediul privat pentru compania aeriană de stat un director general și mai mulți membri în Consiliul ei de Administrație.

Aceștia au fost înlăturați din funcții în 2016 deoarece nu și-ar fi îndeplinit obiectivele de business, aducerea pe profit a TAROM şi creșterea numărului de pa­sa­geri până în anul 2015, potrivit unui raport al Corpului de Control.

Referitor la modul de numire a conducerii TAROM din ultimii ani, situația este absolut identică și la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Această companie de stat, aflată tot în subordinea Ministerului Transporturilor, administrează aeroporturile Otopeni și Băneasa.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
un comentariu
  1. Se cunoaste foarte bine ca firma Pluri Consultants este aservita politic. Acolo unde se ocupa ei de recrutare/selectie sunt sanse mici ca acest proces sa fie realizat intr-un mod transparent si obiectiv. Procedeul e simplu: deruleaza procesul de selectie conform procedurii, primeste lista scurta de la „sefu” si emite raportul final de numiri cu cine trebuie. Restul candidatilor sunt respinsi iar contestatiile nu se accepta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Ilustrații Aeroportul Maramureș solicită finanțare pentru construcția unui nou terminal

Articolul următor

Exclusiv Fostul consul al României în New York a fost numit în CA-ul TAROM

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share