Numărul zborurilor spre și dinspre București întârziate e în scădere

Aeroportul Henri Coandă din București / Foto: BoardingPass

Peste 740 de zboruri dinspre și spre aeroportul Henri Coandă din București au fost operate săptămâna trecută cu întârziere.

În intervalul 4-10 august 2022, pe aeroportul Henri Coandă din București au fost înregistrate un număr de 744 de zboruri (aterizări și decolări) care au avut întârzieri mai mari de 30 de minute.

Numărul acestora este în scădere (-72 zboruri) față de datele raportate de CNAB în săptămâna anterioară, detalii AICI.

Numărul zborurilor întârziate corespunde, în general, cotei de piață a companiilor aeriene care operează pe cel mai mare aeroport din țara noastră.

Astfel, din cele 816 de zboruri care au avut întârzieri în perioada 4-10 august 2022, cele mai multe au fost ale Wizz Air (231 de zboruri), TAROM (91 de zboruri), Blue Air (124 de zboruri) și Ryanair (112 zboruri).

În același interval de referință, au fost anulate doar cinci zboruri de către mai multe companii aeriene, în scădere față de numărul raportat în săptămâna anterioară.

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) afirmă că în intervalul 4-10 august pe aeroportul Henri Coandă au fost operate 2.381 de zboruri (2.170 regulate și 93 chartere), cu 30 mai multe decât în săptămâna anterioară.

Pasagerii afectați de aceste întârzieri și anulări sunt de cele mai multe ori eligibili pentru a obține până la 600 de euro sub formă de compensații de la companiile aeriene, detalii AICI.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
un comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Boeing poate livra din nou avioane 787 Dreamliner

Articolul următor

Blue Air planifică 14 rute noi din Iași pentru vara anului 2023

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share