Oradea (OMR): Curse către patru destinaţii europene, din luna august

Începând din luna august 2016, de pe Aeroportul Internaţional Oradea (OMR) vor fi operate curse internaţionale către patru destinaţii europene. Autoritățile din Oradea au semnat un grafic de activităţi cu reprezentantul unei companii din Danemarca, prin care aceasta se obligă să efectueze toate demersurile necesare în acest scop.

„Intenţionăm să accelerăm demersurile pentru deschiderea de curse către Barcelona, în Anglia vrem să ajungem la Londra, în Italia vrem să mergem către Milano, iar în Germania către Stuttgart. De aici încolo, domniile lor vor face investigaţiile de detaliu şi toate studiile de piaţă – este o mare responsabilitate şi ţin să le mulţumesc – astfel încât la data când avem termen fixat să putem şi opera, în august”, a declarat Cornel Popa, Președintele CJ Bihor.

Directorul Aeroportului Internațional Oradea, Gheorghe Pasc, a menţionat că cele patru destinaţii au fost stabilite prin chestionarea populaţiei bihorene din diferite zone de activitate, pentru a fi cât mai concludente.

„Compania daneză urmează să analizeze preţurile de la fiecare aeroport, ora când pot ateriza, deoarece sloturile sunt foarte scumpe. Dumnealor s-au angajat că vor identifica şi aduce operatorul aerian apt să efectueze zboruri regulate în cele patru destinaţii cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână în fiecare destinaţie. Am stabilit un grafic cu termene fixe, ca să fim organizaţi’, a declarat Gheorghe Pasc, directorul Aeroportului Oradea.

Până pe 27 august 2016, compania daneză va oferi asistenţă aeroportului orădean pentru negocierea şi semnarea contractului de operare şi a contractului comercial cu operatorul aerian desemnat, precum şi asistenţă pe timpul realizării de către operator a auditului operaţional, security şi marketing. Totodată, compania daneză va asigura asistenţă pe timpul promovării curselor şi vânzării biletelor prin sistemele de distribuţie.

sursa: adevarul.ro

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

TAROM: Iaşi – Istanbul de la 79 Euro

Articolul următor

FlyDubai: Zboruri zilnice pe ruta Bucureşti – Dubai și retur, din luna mai 2016

Articole similare

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share