În cadrul unei conferințe de presă susținută marți de producătorul american Boeing la Paris Air Show 2017, oficialii companiei au prezentat o primă randare a următorului model de avion, cunoscut acum ca Boeing 797, pe care îl vor produce.
Noul model va fi unul dedicat zborurilor mediu-curier și va fi primul avion comercial pe care Boeing îl va lansa de la debutul modelului 787 Dreamliner care a avut loc în urmă cu aproape șase ani.
Boeingurile 797 vor putea transporta între 220 și 270 de pasageri și vor avea o autonomie de până la 5200 mile sau cu puțin peste 10 ore de zbor. Cu această autonomie, operatorii o să poată efectua zboruri non-stop din SUA către orașe mai mici din Europa, atunci când cererea de transport este mai redusă.
Compania americană consideră că în piață va fi nevoie de peste 4000 de avioane de acest tip peste 20 de ani, iar primul Boeing 797 ar urma să fie introdus în serviciul comercial în 2025.
Cu toate că detaliile despre noul avion sunt puține, Boeing afirmă că are deja 57 de companii aeriene interesate de acest model, una dintre ele fiind compania aeriană low-cost SpiceJet din India.
Principalul competitor al acestui nou model de avion pe care Boeing îl pregătește va fi Airbusul A330neo, avion care deja a trecut din faza de development în cea de producție. Primul avion A330neo este deja în teste și a fost prezentat și la Paris Air Show 2017.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.