ROMATSA are în plan achiziționarea de noi sisteme radar

ROMATSA alocă, din surse proprii, 2,3 milioane euro, fără TVA, pentru achiziţia de sisteme radar şi servicii de instalare de echipament meteorologic, conform unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Contractul va fi încheiat pentru o perioadă de 12 luni de la data atribuirii. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 martie 2016, ora 10,30. Potrivit anunţului, cuantumul garanţiei de participare este de 23.000 de euro.

Ofertanţii trebuie să facă dovada că au înregistrat o cifră de afaceri medie globală în ultimii trei ani (2014, 2013, 2012) de cel puţin 4,5 milioane euro (sau echivalent), fără TVA.

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor, are statut de regie autonomă autofinanţată de importanţă naţională, deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian şi nu primeşte de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectului de activitate sau pentru realizarea programului de investiţii şi dezvoltare.

AGERPRES

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Compania Saudia a primit primele două Boeing 787 şi un 777-300ER

Articolul următor

SkyTeam / Călătorii promoționale către mai mult de 1.000 de destinații în jurul lumii

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share