Ultimul avion supersonic Concorde care a zburat a fost mutat la Muzeul Aerospace Bristol din Filton. Noul muzeu, care a costat 19 milioane de lire sterline, va fi inaugurat în această vară.
Mutarea avionului a fost coordonată de ingineri de la British Airways și Airbus și a fost una complexă, deoarece avionul a fost remorcat și a fost necesară traversarea pistei aeroportului Filton, pe o rampă, în noul hangar al muzeului.
Avionul supersonic Concorde Alpha Foxtrot (cunoscut și ca 216, înmatriculare G-BOAF) al companiei British Airways a fost ultimul avion supersonic construit și ultimul care a zburat.
Primul zbor al acestui avion a fost pe 20 Aprilie 1979, iar ultima aterizare a fost la Filton în 26 noiembrie 2003. De la ultima aterizare, Alpha Foxtrot (G-BOAF) a stat lângă pista aeroportului din Filton și a fost îngrijit de Airbus UK. Acum va începe un nou capitol ca fiind un element important al noului muzeu Aerospace Bristol.
“Suntem foarte încântați să primim Concorde 216 în noul hangar de la Aerospace Bristol. Cu un astfel de entuziasm pentru Concorde în această țară, și mai ales în Bristol unde a fost proiectat, construit și unde a aterizat pentru ultima dată, consideram că este cel mai potrivit pentru aceasta aeronavă să aibă o casă pemantentă aici la Filton. Aș dori să le mulțumesc tuturor donatorilor noștrii pentru că ne-au ajutat să facem Aerospace Bristol o realitate și asteptam cu nerăbdare să urăm bun venit primilor noștrii vizitatori la bord în această vară”, a declarat Iain Gray, presedintele muzeului Aerospace Bristol.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.