Tudor Constantinescu, acționar AirConnect, a preluat recent funcția de director general în cadrul companiei aeriene HelloJets (România).
Funcția de director general din cadrul companiei aeriene românești HelloJets este acum ocupată de Tudor Constantinescu, potrivit profilului său de LinkedIn.
Acesta ar fi preluat această funcție la aproape un an de când a fost numit de proprietarii societății comerciale HelloJets SRL ca administrator al companiei.
De asemenea, recent, RAMS Center SRL, compania care deține în totalitate compania aeriană HelloJets din vara anului trecut, a fost numită administrator a companiei AirConnect Aviation Group SA.
Cea din urmă este entitatea care controlează compania aeriană românească cu același nume și a fost fondată de Tudor Constantinescu și alți oameni de afaceri în iarna anului 2021, detalii aici.
Inițial, HelloJets a fost fondată în primăvara anului 2022 de Cristian Rada, așa cum am relatat la vremea respectivă în exclusivitate aici, fost acționar majoritar al insolventei companii aeriene Blue Air.
Ulterior, conform Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), Cristian Rada a cesionat toate părțile sociale deținute în cadrul HelloJets SRL companiei RAMS Center SRL, detalii aici.
În documentele oficiale de la ONRC, RAMS Center SRL este reprezentată de către Bogdan Iulian Năstase, fost avocat al companiei aeriene Blue Air, dar proprietarii săi sunt Sergiu ioan Emil Ioanovici (49%) și Daniel Pârlici (51%).
Bogdan Iulian Năstase a fost asociatul care deținea 51% din cadrul RAMS Center SRL, însă în vara anului 2021 a cesionat părțile sale sociale lui Daniel Pârlici, dar ar fi rămas administratorul companiei.
Revenind la HelloJets, compania aeriană are acum în flotă un Boeing 737-700NG (YR-BMR) și un Boeing 737-800NG (YR-BMQ). Aceasta operează cu ambele avioane zboruri pentru AeroItalia.
În trecut, HelloJets a operat zboruri cu un avion și pentru companiile aeriene Wizz Air Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) și Marabu Airlines (Estonia).
La rândul său, AeroItalia închiriază un ATR 72-600 (YR-ACB) de la AirConnect, compania aeriană fondată de Tudor Constantinescu, actual director general al HelloJets, și alți oameni de afaceri.
Tudor Constantinescu a fost acționar al Blue Air până în august 2018, iar înainte de a fonda AirConnect a ocupat funcția de director general în cadrul companiei aeriene românești Animawings.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.