Conform presei locate, operatorul ungar low-cost, Wizzair, s-ar afla în negocieri avansate cu conducerea Consiliului Județean pentru introducerea unor zboruri domestice și internaționale de pe aeroportul din Satu Mare.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a precizat pentru ziarul local Friss Ujsag, că Wizzair a stabilit niște condiții foarte dure pentru a ajunge la o înțelegere, dar acestea pot fi îndeplinite de aeroportul sătmărean.
“Reprezentanții transportului aerian au stabilit condiții dure, dar se pare că noi le poate îndeplini. Dar până când vom ajunge la o înțelegere negocierile se întind. Este încă nevoie de o parcare în condiții de siguranță, sigur, pentru că fără ea nu poate funcționa un aeroport internațional”, a afirmat Pataki.
Compania aeriană evaluează posibilele destinații pentru zborurile low-cost care ar putea fi operate de pe Aeroportul Satu Mare în cazul în care se va ajunge la o înțelegere cu Consiliul Județean.
În acest moment, aeroportul din Satu Mare se află în renovări și singura companie aeriană care operează zboruri programate este TAROM, destinația acestora fiind București. Frecvența zborurilor către București este de 6 zboruri pe săptămână, de luni până vineri, cu mențiunea că în zilele de luni operatorul efectuează două zboruri pe acest segment.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.