AirConnect (România) va opera zboruri pentru AeroItalia

ATR 72-600 AirConnect (YR-ACA) / Foto: BoardingPass

O parte dintre zborurile companiei italiene AeroItalia vor fi operate de AirConnect (România) cu un avion ATR 72 începând de luni.

Compania aeriană românească AirConnect va opera zboruri comerciale regulate cu un avion propriu pentru AeroItalia, potrivit Italia Vola.

Zborurile pe care AirConnect le va opera pentru compania aeriană italiană sunt între Forli și Brindisi, Catania, Napoli, Trapani, Lamezia Terme, Olbia și Alghero.

Avionul cu care compania românească va zbura pentru AeroItalia este un ATR 72-600 care are capacitate de transport de 68 de locuri.

Într-un răspuns transmis BoardingPass, Tudor Constantinescu, directorul general al AirConnect, afirmă că vor începe să zboare pentru AeroItalia luni, 26 septembrie 2022.

Oficialul companiei românești mai declară că „va fi o colaborare de lungă durată cu AeroItalia” și în curând vor face publice mai multe detalii despre colaborarea cu compania aeriană italiană.

AeroItalia este o companie aeriană italiană nouă, fondată în 2021, însă a operat primele sale zboruri abia în primăvara anului 2022.

Compania are în flotă trei Boeinguri 737 proprii și un ATR 72-500 închiriat de la compania spaniolă Swift Air. Cel din urmă avion va fi înlocuit cu ATR-ul 72 al AirConnect.

La rândul său, AirConnect este cea mai nouă companie aeriană certificată în țara noastră și, momentan, are în flotă un singur avion, un ATR 72-600 înmatriculat YR-ACA.

Al doilea ATR 72-600 AirConnect, despre care am scris în exclusivitate AICI, este momentan în SUA dar va fi livrat în perioada următoare.

Compania românească AirConnect a operat primele sale zboruri, charter și de pregătire a echipajelor de zbor, în august 2022, detalii AICI.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
4 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Exclusiv CNAB ar putea suspenda serviciile oferite TAROM din cauza datoriilor

Articolul următor

Transportatorul maritim MSC intră pe piața transportului aerian de marfă

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share