BoardingPass.ro is for sale! Contact us

Exclusiv Romcargo Airlines va înmatricula al doilea său Boeing 747 tot în România

Boeing 747-400BDSF Eva Air Cargo (B-16402) viitor Romcargo Airlines ca YR-FSB / Foto: Dorlok

Compania românească specializată pe transportul de marfă pe cale aeriană va înmatricula în România al doilea său Boeing 747.

Romcargo Airlines va recepționa în următoarele săptămâni al doilea său avion, un Boeing 747-400BDSF.

Acest avion va fi înmatriculat în România ca YR-FSB, însă în prezent este înmatriculat în SUA ca N27063.

Avionul se află de câteva luni la mentenanță în Jakarta (Indonezia), însă în curând va fi mutat pe un aeroport din Europa.

Ulterior, după ce Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) îl verifică, al doilea Boeing 747-400 cargo al Romcargo Airlines va intra în serviciul comercial.

Istoricul avionului

Al doilea Boeing 747-400 din flota Romcargo Airlines are număr de serie 27063 și a fost asamblat în 1992.

Din 1992 până în 2007 acesta a fost operat de EVA Airways în versiune dedicată transportului de pasageri, iar apoi a fost convertit în Tel Aviv (Israel) în versiune cargo.

Din iarna anului 2007 până în toamna anului 2016 avionul cargo a fost operat tot de compania taiwaneză EVA Airways.

După ce a fost retras din serviciul comercial, acest Boeing 747-400BDSF a fost parcat în perioada septembrie 2016 – mai 2017 pe aeroportul Marana Pinal Airpark din Arizona (SUA).

Apoi, între mai 2017 și iulie 2021, avionul a fost parcat pe aeroportul Mojave din SUA. În luna august a anului 2021 acesta a fost mutat pentru o perioadă scurtă de timp în San Bernandino (SUA).

În septembrie 2021 acest Boeing 747-400BDSF a fost mutat din SUA în capitala Indoneziei pentru a fi pregătit pentru livrare.

Istoricul Romcargo Airlines

Compania românească a obținut Certificatul de Operator Aerian în țara noastră în noiembrie 2021, detalii AICI.

Romcargo Airlines mai are în flotă un Boeing 747-400 în versiune cargo, înmatriculat YR-FSA, și a fost prima companie aeriană care a înmatriculat în România un avion de tip Boeing 747.

În prezent compania aeriană operează zilnic zboruri cargo pe ruta Hong Kong – Liege – Hong Kong cu stop tehnic în Bishkek (Kârgâzstan).

Înainte de a fi publicată pe site, această informație a apărut cu câteva zile mai devreme pe contul de Twitter al BoardingPass.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
2 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Dan Air (România) operează zboruri pentru airBaltic

Articolul următor

Amenințare cu bombă pe aeroportul Henri Coandă din București (actualizat)

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share