Două Boeinguri 737NG care au fost operate de Blue Air au fost transferate în flota companiei românești HelloJets.
HelloJets va opera un Boeing 737-700NG și un Boeing 737-800NG care au făcut parte până la finalul lunii septembrie 2022 din flota companiei Blue Air.
Potrivit informațiilor obținute de BoardingPass, cele două avioane vor păstra înmatriculările avute la Blue Air, YR-BMR, respectiv YR-BMQ.
Ambele avioane sunt deținute de compania de leasing americană Air Lease Corporation și au fost transferate la HelloJets la începutul lunii octombrie 2022, la doar câteva zile după ce Blue Air a anunțat oficial că nu va relua zborurile în 10 octombrie, detalii AICI.
Transferul celor două avioane de la Blue Air la HelloJets este confirmat și de datele disponibile în registrul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR).
Boeingul 737-700NG (YR-BMR) este acum într-un hangar de pe aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa) din București, iar Boeingul 737-800NG înmatriculat YR-BMQ este parcat pe aeroportul Henri Coandă.
Avionul înmatriculat YR-BMR a operat primul zbor în aprilie 2003, iar cel înmatriculat YR-BMQ a zburat prima dată în noiembrie 2007.
Compania HelloJets a fost fondată în 2021 de Cristian Rada, proprietarul companiei Blue Air, însă în vara anului 2022 proprietarul acesteia a fost schimbat, detalii AICI.
La jumătatea lunii iunie 2022 HelloJets a operat primele sale zboruri, dar cu avioane închiriate de la companii aeriene din Bulgaria și Lituania, detalii AICI.
Compania românească mai are în flotă un Boeing 737-500, înmatriculat YR-BAG. Acest avion a fost operat în trecut de Blue Air, însă starea sa actuală nu-i permite companiei HelloJets să opereze zboruri cu el.
Până acum HelloJets nu a făcut publice planurile sale de operare, iar în această vară a operat cu avioane închiriate doar zboruri charter.
Într-un răspuns transmis BoardingPass, compania low-cost confirmă „faptul că aeronavele cu indicativele menționate, respectiv YR-BMQ și YR-BMR, au fost reposedate de proprietarul acestora, Air Lease Corporation, având în vedere imposibilitatea societății Blue Air Aviation S.A. de achitare a ratelor de leasing datorate”.
Reprezentantul Blue Air mai afirmă că „nu suntem în măsură să comunicăm informații privitoare la deciziile ulterioare ale proprietarilor aeronavelor”.
Cu toate acestea, potrivit informațiilor BoardingPass, HelloJets ar urma să zboare cu cel puțin un avion pentru compania TAAG Angola (Africa), așa cum am scris în septembrie pe Twitter.
În prezent majoritatea Boeingurilor 737 care au fost operate de Blue Air sunt pe aeroporturile din Lleida (Spania) și Praga (Cehia).
Un Boeing 737-500 (YR-AME) este parcat pe aeroportul din Bacău, alt B737-500 este în Forli (Italia), iar pe aeroportul din Cluj Napoca se află se află un Boeing 737-800NG (YR-BMN).
De asemenea, Boeingul 737-800NG Blue Air care a fost implicat într-un accident la Napoli, detalii AICI, se află într-un hangar de pe aeroportul Băneasa.
Înainte de a fi publicate pe site, detalii din această știre au apărut prima dată pe contul de Twitter al BoardingPass.
Exclusiv: două Boeinguri 737NG care au făcut parte din flota Blue Air au fost transferate la HelloJets (#România).
— BoardingPass (@BoardingPassRO) October 4, 2022
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.